Scopul vieţii umane este să-l găsească pe Dumnezeu. Acesta este singurul motiv al existenţei noastre. Serviciul, prietenii, interesele materiale – nu înseamnă nimic în sine. Nu îţi pot oferi adevărata fericire, pentru simplul motiv că niciunul dintre ele, în sine, nu este complet. Numai Dumnezeu cuprinde totul.
De aceea Iisus a spus: „Caută mai întâi împărăţia lui Dumnezeu, iar toate celelalte lucruri vor veni de la sine spre tine” (Matei 6:33). Caută-l mai întâi pe Cel care dă toate darurile, şi vei primi de la El toate celelalte daruri care te împlinesc mai puţin.
Bucuria este o parte din Dumnezeu. Bucuria divină poate fi comparată cu milioane de bucurii pământeşti adunate într-una. Căutarea fericirii umane este ca şi cum ai căuta o lumânare când stai afară în soare. Bucuria divină ne înconjoară întotdeauna, şi totuşi oamenii caută mai curând lucruri pentru fericirea lor. In majoritatea cazurilor, ceea ce pot găsi este o alinare a durerii fizice sau emoţionale. Dar bucuria divină este Realitatea evidentă. Înaintea ei, bucuriile pământeşti sunt numai nişte umbre. E ca şi cum ai căuta o lumânare aflându-te afară în plin soare.
Roagă-te astfel la Dumnezeu:
„Preaiubitul meu Infinit, ştiu că Tu eşti mai aproape decât aceste cuvinte cu care mă rog; mai aproape chiar şi decât gândurile mele. Dincolo de orice sentiment de nelinişte, fie ca eu să pot simţi grija Ta pentru mine şi iubirea Ta. Dincolo de conştiinţa mea, fie ca eu să mă pot simţi susţinut şi călăuzit de conştiinţa Ta. Dincolo de iubirea mea pentru Tine, fie ca eu să devin din ce în ce mai conştient de iubirea Ta.”
Dacă te rogi încontinuu la El în acest mod, şi dacă te rogi cu adevărat sincer, deodată vei simţi prezenţa Lui sub forma unei mari bucurii în inima ta. In această izbucnire de bucurie vei şti că El este cu tine şi este al tău.
Adevăratul scop al vieţii este să-l cunoşti pe Dumnezeu. Tentaţiile pământeşti ţi-au fost date pentru a te ajuta să distingi diferenţa: vei prefer plăcerile simţurilor sau îl vei alege pe Dumnezeu? La început plăcerile par atrăgătoare, dar, dacă le alegi pe ele, mai devreme sau mai târziu vei descoperi că eşti prins în încurcături şi greutăţi nesfârşite.
Pierderea sănătăţii, a păcii minţii şi fericirii este un lucru grav pentru oricine cade în atracţia plăcerilor simţurilor. Bucuria infinită, pe de altă parte, îţi aparţine, odată ce l-ai cunoscut pe Dumnezeu.
Orice fiinţă umană va trebui la un moment dat să înveţe această mare lecţie a vieţii.
Suferinţa îţi aminteşte că această lume nu este casa ta. Dacă ar fi fost perfectă pentru noi, câţi oameni ar fi căutat alta mai bună? Insă, chiar şi cu lucrurile atât de imperfecte precum sunt, observă cât de puţini oameni îl caută pe Dumnezeu! Dintr-o mie, a spus Krishna, poate unul.
Aceasta este legea vieţii: cu cât omul trăieşte mai puţin în armonie cu adevărul său interior, cu atât mai mult suferă; dar, cu cât trăieşte mai mult în armonie cu acest adevăr interior, cu atât mai mult experimentează fericirea nemuritoare. Atunci nimic nu îl poate atinge, chiar dacă trupul său se pierde din cauza bolii sau oamenii îl ridiculizează şi îl persecută. În ciuda vicisitudinilor vieţii, el rămâne mereu centrat şi fericit în Şinele care îl locuieşte.
„Scapă”, a spus Krishna, „din oceanul suferinţei şi mizeriei Mele!” Cu Dumnezeu aproape, viaţa este o sărbătoare a fericirii, dar, fără El, ea este un cuib de încurcături, dureri şi dezamăgiri.
Meditaţia profundă păstrează conştiinţa centrată mereu pe Dumnezeu, iar lipsa meditaţiei menţine conştiinţa asupra simţurilor. Dacă nu meditezi şi te simţi totuşi aproape de Dumnezeu tot timpul, înseamnă că menţii beneficiul total al ultimei tale meditaţii. Dacă poţi păstra bucuria şi fiorul meditaţiei întreaga zi, înseamnă că încă meditezi, în acele momente nu eşti atras de simţuri. Cercul este complet atunci când îl poţi simţi pe Dumnezeu la fel ca în timpul meditaţiei. Aceasta este exact experienţa adepţilor care îşi urmează calea. Ei sunt detaşaţi; ei fac totul ca parte a datoriei lor, dar nu sunt ataşaţi de această datorie.
Din când în când, un suflet realizează bucuria care se află în meditaţie şi îl caută pe Dumnezeu zi şi noapte; chiar şi atunci când Dumnezeu nu răspunde, el continuă să evolueze până când îl găseşte pe Dumnezeu. Trebuie să ne străduim pentru a atinge Infinitul şi să ne străduim în modul potrivit. Nimeni nu îţi poate oferi realizarea Sinelui. Trebuie să munceşti pentru această răsplată. Toţi maeştrii spirituali din lume nu îţi pot da salvarea dacă tu nu faci eforturi pentru a o primi.
Bucuria şi Dumnezeu sunt una. Bucuria este vindecarea pe care o vrei în primul rând, vindecarea ignoranţei sufletului. La un moment dat, trebuie să renunţi să te gândeşti la corpul tău, pentru a te putea gândi la Spirit. Afirmaţiile sunt mai bune decât rugăciunile obişnuite. Nu cerşi favoruri de la Dumnezeu. El nu va încălca nicio lege a universului Lui pentru că L-ai rugat tu, dar, atunci când ceri dreptul de fiu al Său, atunci El te va asculta. O rugăciune lungă prin cuvinte, cuvinte şi iarăşi cuvinte nu înseamnă nimic, pentru că mintea este rătăcitoare. În vreme ce faci o afirmaţie, trebuie să simţi în profunzime semnificaţia gândului din spatele cuvintelor; atunci gândul pătrunde în adâncul conştientului, apoi în subconştient şi supraconştient. Când se înregistrează în supraconştient, atunci se manifestă.
Fă întotdeauna afirmaţii cu inteligenţă şi devotament până când gândul tău pătrunde în mod conştient prin mintea subconştientă în cea supraconştientă. Cel mai mult trebuie să te rogi pentru a te vindeca de ignoranţă, ca să nu te mai poţi întoarce niciodată la viaţa de dinainte.
Supremul câştig al vieţii tale este realizarea fericirii continue, cea pe care o putem denumi pace sau extaz.
Dacă o persoană pierde un diamant şi încearcă să se mulţumească apoi cu o mică bucată de sticlă spartă care străluceşte la soare, va fi dezamăgită. Ea nu poate regăsi diamantul în ciobul de sticlă. Ea caută în locul greşit şi nu poate fi niciodată fericită până când nu va căuta în locul potrivit şi până când nu va găsi diamantul. În acelaşi mod, omul încearcă să îşi găsească fericirea în sclipirea momentană a plăcerilor simţurilor, dar, când se satură de ele, va fi dezgustat şi va încerca să găsească pacea şi bucuria în suflet.
Este o nebunie să cauţi fericirea adevărată în lucrurile materiale, pentru că ele nu au această putere. Cu toate acestea, milioane de oameni se chinuie să găsească mulţumirea sufletească în lucrurile materiale, însă numai Dumnezeu le-o poate da.
Sufletul, fiind Spiritul individualizat, dacă i se dă o şansă să se deschidă, poate manifesta toată împlinirea şi satisfacţia Spiritului. Prin contactul permanent cu materia care se schimbă sunt dezvoltate dorinţele materiale.
Protejează sufletul de tulburarea produsă în mintea ta de dansul nebun al dorinţei care creează suferinţă. Învaţă cum să treci peste dorinţa sălbatică, păcătoasă. Realizează faptul că tu nu ai nevoie de lucrurile care produc suferinţă, pentru că, dacă vei căuta în suflet, vei găsi fericire şi pace durabilă, sau extaz. Astfel vei deveni „un miliardar al extazului”.
Natura sufletului este extazul – o stare interioară durabilă, de fericire mereu reînnoită, care mereu produce bucurie, chiar şi atunci când omul trece prin încercări de suferinţă fizică sau moarte. A nu dori nu înseamnă a nega; este mai degrabă atingerea unei nivel de autocontrol de care ai nevoie pentru a recâştiga moştenirea împlinirii ce se află în suflet.
In primul rând, dă-i sufletului ocazia de a-şi manifesta această stare prin meditaţie. Apoi, trăind mereu în această stare, fă-ţi datoria faţă de corpul şi mintea ta şi faţă de lume. Nu trebuie să renunţi la toate ambiţiile şi să devii pesimist; din contră, lasă bucuria mereu prezentă, cea care este adevărata ta natură, să te ajute să-ţi realizezi toate ambiţiile nobile. Bucură-te de experienţele nobile cu fericirea lui Dumnezeu. Realizează toate îndatoririle vieţii reale cu bucurie divină.
Eşti nemuritor, eşti înzestrat cu bucurie eternă. Nu uita niciodată asta în timpul jocului cu viaţa schimbătoare. Această lume este doar o scenă pe care tu îţi joci rolul sub îndrumarea Regizorului Divin. Joacă-l bine, chiar dacă este tragic sau comic, amintindu-ţi mereu că adevărata ta natură este extazul etern şi nimic altceva. Singurul lucru care nu te va părăsi niciodată este bucuria sufletului tău.
De aceea, învaţă cum să înoţi în marea calmă a extazului care nu se transformă, înainte de a încerca să plonjezi în vârtejul vieţii materiale, care este tărâmul suferinţei, plăcerii, indiferenţei sau al unei păci temporare, amăgitoare.
Practica totală a meditaţiei aduce extaz profund. Acest extaz mereu reînnoit nu este generat de dorinţă; se manifestă prin porunca magică a calmului tău interior, născut din intuitie. Manifestă mereu această seninătate. Când extazul pogoară deasupra ta, îl vei recunoaşte ca o Fiinţă conştientă, inteligentă, universală de care te poţi folosi, şi nu ca o stare mentală abstractă. Aceasta este dovada cea mai sigură că Dumnezeu este extazul etern, mereu conştient şi reînnoit.
Menţine-ţi aşteptările faţă de viaţă mereu pozitive. Năzuieşte la viaţă cu fericire continuă. Nu lăsa ceea ce posezi să te posedeze, şi nici detaliile neînsemnate ale vieţii umane să invadeze cu hoarde de griji calmul inimii tale. Câştigă putere pentru a te ridica deasupra distragerii prin sorbirea nectarului păcii interioare, dat de mâinile de înger în timp ce tu evoluezi în tăcere spre realizarea Sinelui.
Înţeleptul, chiar dacă este binecuvântat cu prosperitate materială, nu pierde niciodată din vedere adevărul că toate lucrurile sunt efemere.
Nesăbuiţii, care caută împlinirea în această lume imperfectă, nu vor câştiga niciodată decât satisfacţie trecătoare. Căci cel mai delicat şi frumos vis de fericire pământească nu poate decât să se alăture procesiunii solemne care îşi şerpuieşte calea spre crematoriul deziluziei.
Inţelepţii înţeleg natura trecătoare a vieţii. Ei nu pierd timpul construind castele din vise pentru aşteptări zadarnice. În schimb, ei cultivă starea de a nu fi ataşat de experienţele pământului. Când vine moartea, ei găsesc perfecţiunea împlinirii întru Dumnezeu.
De ce continui să dormi?! Nu te scuza că eşti prea ocupat pentru a te gândi la Dumnezeu! Când vei muri, va trebui să îţi părăseşti toate angajamentele imediat, fără niciun fel de scuză sau întârziere. Atunci de ce să nu renunţi la unele preocupări inutile sau gânduri nefolositoare pentru a-ţi face timp pentru Dumnezeu?
Lumea exterioară ia din tine tot ceea ce poate şi te ţine conectat la obiceiuri inutile şi activităţi neproductive. Poate îţi doreşti să fii diferit, dar zi de zi eşti un prizonier, legat de mâini şi de picioare de sfoara obiceiurilor tale. Eşti responsabil pentru tine, iar lumea nu va răspunde pentru faptele tale.
Atunci de ce să nu-ţi aduci aminte în fiecare zi de faptul că „cea mai importantă obligaţie este aceea faţă de Dumnezeu”?
Să mănânci, să munceşti şi să mori nu este îndeajuns; animalele fac acelaşi lucru. Foloseşte-ţi darul preţios al raţiunii şi încearcă să-L găseşti. Nu ai nevoie să te duci în pădure, unde alte tentaţii diferite te vor asalta şi te vor cuceri. Locul tău este în lume, acolo unde karma ta te-a pus pentru a-ţi găsi salvarea în slujirea semenilor tăi.
Il poţi găsi pe Dumnezeu în singurătatea camerei tale, unde, în primele ore ale dimineţii sau înainte de a adormi, te aduni pentru meditaţie. Cu mâinile împreunate, spune în minte: „Tată, Tu eşti omniscient. Tu ştii orice gând al meu. Vorbeşte cu mine. Vreau să aud vocea Ta.” Spune asta în repetate rânduri, până când simţi ceea ce spui. Trebuie să cultivi acest sentiment, să lucrezi pentru el. Repetă rugăciunea din nou şi din nou, până când vei descoperi că inima ta palpită de iubire şi de dorinţă arzătoare pentru Dumnezeu, iar atunci vei primi un răspuns conştient.
Ori de câte ori ai câteva momente libere, roagă-te sincer: „Tată, vino la mine, descoperă-mi prezenţa Ta omniscientă.” Nu lăsa pe nimeni să afle rugăciunea ta secretă. Şi, adu-ţi aminte, nu îl poţi cunoaşte pe Dumnezeu dacă alte dorinţe sunt prezente în mintea ta în acelaşi timp. „Să nu ai alţi zei înaintea Mea.” Aceasta înseamnă că Dumnezeu nu se va lăsa descoperit dacă gândurile tale pentru El nu sunt îndeajuns de puternice pentru a le distruge pe cele care te distrag.
Atunci când doreşti să-ţi exprimi iubirea faţă de cineva, nu ai nevoie să citezi dintr-o carte de poezii. Iubirea îşi găseşte propriile sale cuvinte, care curg spontan dintr-o inimă trează. Aşadar, roagă- te la Dumnezeu în special prin intermediul cuvintelor tale de iubire şi dorinţă, şi nu ale altora. Nu înceta niciodată să te rogi până când Dumnezeu nu îţi răspunde.
Acţionează de azi înainte cu dorinţa de a-l cunoaşte pe Dumnezeu. Fă acum efortul de a cultiva prietenia cu El, fără să-ţi ignori îndatoririle pământeşti, ci cu gândul că îl vei cunoaşte pe El prin acele îndatoriri şi astfel îi faci pe plac.
(P. Yogananda)
Articol preluat de aici.